1Bel se prăbuşeşte*, Nebo cade; idolii lor sunt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe care-i purtaţi voi au ajuns o sarcină, o povară** pentru vita obosită!*Isa 21:9; Ier 50:2; Ier 51:44 **Ier 10:5
2Au căzut, s-au prăbuşit împreună, nu pot să scape povara; ei înşişi* se duc în robie.*Ier 48:7
3Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe* care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră:*Exod 17:4; Deut 1:31; Deut 32:11; Ps 71:6; Isa 63:9
4până la bătrâneţea voastră Eu* voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi** sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.*Ps 102:27; Mal 3:6 **Ps 48:14; Ps 71:18
5Cu* cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna şi Mă veţi potrivi?*Isa 40:18; Isa 40:25
6Ei* varsă aurul din pungă şi cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele şi se închină şi îngenunchează înaintea lui.*Isa 40:19; Isa 41:6; Isa 44:12; Isa 44:19; Ier 10:3
7Îl* poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă** la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.*Ier 10:5 **Isa 45:20
8Ţineţi* minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor!*Isa 44:19; Isa 47:4
9Aduceţi-vă* aminte de cele petrecute în vremurile străbune, căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul**, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.*Deut 32:7 **Isa 45:5; Isa 45:21
10Eu* am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile** Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.’*Isa 45:21 **Ps 33:11; Prov 19:21; Prov 21:30; Fapte 5:39; Evr 6:17
11Eu chem de la* răsărit o pasăre de pradă, dintr-o ţară depărtată, un om ca să împlinească planurile** Mele: da, Eu am† spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.*Isa 41:2; Isa 41:25 **Isa 44:28; Isa 45:13 †Num 23:19
12Ascultaţi-Mă, oameni* cu inima împietrită, vrăjmaşi** ai neprihănirii!*Ps 76:5 **Rom 10:3
13Eu Îmi apropii* neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu** va zăbovi. Eu voi pune mântuirea† Mea în Sion şi slava Mea peste Israel.*Isa 51:5; Rom 1:17; Rom 3:21 **Hab 2:3 †Isa 62:11