Isaia 30

1„Vai”, zice Domnul, „de copiii răzvrătiţi, care* iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi** îngrămădesc astfel păcat peste păcat!*Isa 29:15 **Deut 29:19

2Ei* se coboară în Egipt, fără** să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon şi să caute un adăpost sub umbra egiptenilor!*Isa 31:1 **Num 27:21; Ios 9:14; 1 Imp 22:7; Ier 21:2; Ier 42:2; Ier 42:20

3Dar* ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară.*Isa 20:5; Ier 37:5; Ier 37:7

4Căci voievozii lui au şi ajuns la Ţoan* şi trimişii lui au şi atins Hanesul.*Isa 19:11

5Dar toţi* vor rămâne de ruşine din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor.”*Ier 2:36

6Prorocie asupra unor dobitoace* de la miazăzi: Printr-un ţinut strâmtorat şi necăjit, de unde vin leoaica şi leul, năpârca** şi şarpele zburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor către un popor care nu le va fi de folos.*Isa 57:9; Osea 8:9; Osea 12:1 **Deut 8:15

7Căci* ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic, de aceea eu numesc lucrul acesta zarvă** fără nicio ispravă.*Ier 37:7 **Isa 30:15; Isa 7:4

8„Du-te acum”, zice Domnul, „de scrie* aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.*Hab 2:2

9Scrie că poporul acesta* este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului,*Deut 32:20; Isa 1:4; Isa 30:1

10care* zic văzătorilor: ‘Să nu vedeţi!’ şi prorocilor: ‘Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne** lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!*Ier 11:21; Amos 2:12; Amos 7:13; Mica 2:6 **1 Imp 22:13; Mica 2:11

11Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!’”

12De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: „Fiindcă lepădaţi cuvântul acesta şi vă încredeţi în silnicie şi vicleşuguri şi vă sprijiniţi pe ele,

13de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca* spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, ameninţă să cadă şi a cărui prăbuşire vine** deodată, într-o clipă:*Ps 62:3 **Isa 29:5

14îl sfărâmă cum se sfărâmă un vas de pământ, care se* sfărâmă fără nicio milă şi din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne niciun ciob măcar, cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână.”*Ps 2:9; Ier 19:11

15Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte* şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar** n-aţi voit!*Isa 30:7; Isa 7:4 **Mat 23:37

16Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veţi şi fugi! – „Vom călări pe cai iuţi!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!

17O* mie vor fugi la ameninţarea unuia singur şi, când vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, până veţi rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte şi ca un steag pe creştetul unui deal.*Lev 26:8; Deut 28:25; Deut 32:30; Ios 23:10

18Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice* de toţi cei ce nădăjduiesc în El!*Ps 2:12; Ps 34:8; Prov 16:20; Ier 17:7

19Da, popor al Sionului, locuitor al* Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine când vei striga; cum va auzi, te va asculta.*Isa 65:9

20Domnul vă va da pâine* în necaz şi apă în strâmtorare. Învăţătorii** tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.*1 Imp 22:27; Ps 127:2 **Ps 74:9; Amos 8:11

21Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi* la dreapta sau la stânga.*Ios 1:7

22Veţi* socoti ca spurcate argintul care vă acoperă idolii şi aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca şi le vei zice**: „Afară cu voi de aici!”*2 Cron 31:1; Isa 2:20; Isa 31:7 **Osea 14:8

23Atunci* El va da ploaie peste sămânţa pe care o vei pune în pământ şi pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaşi timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse.*Mat 6:33; 1 Tim 4:8

24Boii şi măgarii care ară pământul vor mânca un nutreţ sărat, vânturat cu lopata şi cu ciurul.

25Pe* orice munte înalt şi pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.*Isa 2:14; Isa 2:15; Isa 44:3

26Şi lumina* lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.*Isa 60:19; Isa 60:20

27Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă şi un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie şi limba Lui este ca un foc mistuitor;

28suflarea* Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge** până la gât, ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.*Isa 11:4; 2 Tes 2:8 **Isa 8:8 Isa 37:29

29Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte* sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele** Domnului, spre Stânca lui Israel.*Ps 42:4 **Isa 2:3

30Şi* Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii şi al pietrelor** de grindină.*Isa 29:6 **Isa 28:2; Isa 32:19

31Atunci, asirianul va tremura de* glasul Domnului, care** îl va lovi cu nuiaua Sa.*Isa 37:36 **Isa 10:5; Isa 10:24

32La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi harpele. Domnul va lupta împotriva lui cu mâna* ridicată.*Isa 11:15; Isa 19:16

33Căci de multă vreme este pregătit un rug*, gătit şi pentru împărat: adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă.*Ier 7:31; Ier 19:6

©2022 Lorand.work