1Trimiteţi* miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din** Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!*2 Imp 3:4 **2 Imp 14:7
2Ca o pasăre fugară, zgornită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului*.*Num 21:13
3Şi vor zice: ‘Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua-n amiaza mare cu umbra ta ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
4Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului!’ Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri.
5Şi atunci, un scaun de domnie se* va întări prin îndurare şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un** judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate. –*Dan 7:14; Dan 7:27; Mica 4:7; Luca 1:33 **Ps 72:2; Ps 96:13; Ps 98:9
6‘Auzim îngâmfarea mândrului* Moab, fudulia şi fala lui, trufia** şi lăudăroşia lui.’*Ier 48:29; Tef 2:10 **Isa 28:15
7De aceea geme* Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului**, adânc mâhniţi,*Ier 48:20 **2 Imp 3:25
8căci câmpiile* Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din** Sibma, care se întindeau până la Iaezer şi se încâlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.*Isa 24:7 **Isa 16:9
9De aceea plâng pentru via din Sibma ca pentru Iaezer; vă ud* cu lacrimile mele, Hesbonule** şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!*Ier 48:32 **Isa 15:4
10S-a* dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.*Isa 24:8; Ier 48:33
11De aceea îmi plânge sufletul* pentru Moab ca o harpă şi inima, pentru Chir-Hares.*Isa 15:5; Isa 63:15; Ier 48:36
12Şi, când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi*, şi va intra în locaşul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!”*Isa 15:2
13Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
14Iar acum Domnul vorbeşte şi zice:„În trei ani, ca* anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime, şi ce va rămâne va fi puţin lucru, aproape nimic.”*Isa 21:16