Isaia 14

1Căci* Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi** pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov.*Ps 102:13 **Zah 1:17; Zah 2:12 Isa 60:4; Isa 60:5; Isa 60:10; Efes 2:12

2Popoarele îi vor lua şi-i* vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpâni** în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Vor ţine astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor.*Isa 49:22; Isa 60:9; Isa 66:20 **Isa 60:14

3Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale şi după aspra robie care a fost pusă peste tine,

4atunci vei cânta* cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice:„Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea** a încetat,*Isa 13:19; Hab 2:6 **Apoc 18:16

5Domnul a frânt toiagul* celor răi, nuiaua stăpânitorilor.*Ps 125:3

6Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruţare.

7Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie.

8Până şi chiparoşii şi cedrii din Liban* se bucură de căderea ta şi zic: ‘De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!’*Isa 55:12; Ezec 31:16

9Locuinţa morţilor* se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire; ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai-marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.*Ezec 32:21

10Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: ‘Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’

11Strălucirea ta s-a coborât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi.

12Cum* ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!*Isa 34:4

13Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui* în cer, îmi voi ridica** scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopţii;*Mat 11:23 **Dan 8:10

14mă voi sui pe* vârful norilor, voi** fi ca Cel Preaînalt.’*Ps 48:2 **Isa 47:8; 2 Tes 2:4

15Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor*, în adâncimile mormântului!*Mat 11:23

16Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile,

17care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?’

18Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui.

19Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată de la nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.

20Tu nu eşti unit cu ei în mormânt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul* celor răi.*Iov 18:19; Ps 21:10; Ps 37:28; Ps 109:13

21Pregătiţi măcelărirea fiilor din* pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pământul şi să umple lumea cu cetăţi!”*Exod 20:5; Mat 23:35

22„Eu mă voi ridica împotriva lor”, zice Domnul oştirilor, „şi voi şterge numele* şi urma** Babilonului, pe fiu şi nepot”, zice Domnul.*Prov 10:7; Ier 51:62 **1 Imp 14:10 Iov 18:19

23„Voi* face din el un culcuş de arici şi o mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii”, zice Domnul oştirilor.*Isa 34:11; Tef 2:14

Împotriva Asiriei

24Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini.

25Voi zdrobi pe asirian în ţara Mea, îl voi călca în picioare pe munţii Mei. Astfel, jugul* lui se va lua de pe ei şi povara lui va fi luată de pe umerii lor.”*Isa 10:27

26Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna întinsă peste toate neamurile.

27Domnul oştirilor a luat această hotărâre*. Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?*2 Cron 20:6; Iov 9:12; Iov 23:13; Ps 33:11; Prov 19:21; Prov 21:30; Isa 43:13; Dan 4:31; Dan 4:35

Împotriva filistenilor

28În anul morţii împăratului* Ahaz, a fost rostită această prorocie:*2 Imp 16:20

29„Nu te bucura, ţara filistenilor, că* s-a frânt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilisc şi** rodul lui va fi un balaur zburător.*2 Cron 26:6 **2 Imp 18:8

30Atunci, cei mai săraci vor putea paşte şi cei nenorociţi vor putea să locuiască liniştiţi, dar îţi voi lăsa neamul să piară de foame şi ce va mai rămâne din tine va fi omorât.

31Gemi, poartă! Boceşte-te, cetate! Cutremură-te, toată ţara filistenilor! Căci un fum vine de la miazănoapte şi şirurile vrăjmaşului sunt strânse.

32Şi ce va răspunde trimişilor poporului? Că Domnul* a întemeiat Sionul şi că cei nenorociţi** din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.”*Ps 87:1; Ps 87:5; Ps 102:16 **Tef 3:12; Zah 11:11

©2022 Lorand.work