Iosua 22

Trimiterea celor două seminţii şi jumătate acasă

1Atunci, Iosua a chemat pe rubeniţi, pe gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase

2şi le-a zis: „Voi aţi păzit tot* ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi** aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit.*Num 32:20; Deut 3:18 **Ios 1:16; Ios 1:17

3N-aţi părăsit pe fraţii voştri de o bună bucată de vreme până în ziua de azi şi aţi păzit rânduielile şi poruncile Domnului Dumnezeului vostru.

4Acum, când Domnul Dumnezeul vostru a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpânirea voastră, pe* care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan.*Num 32:33; Deut 29:8; Ios 13:8

5Aveţi grijă numai* să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să** iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.”*Deut 6:6; Deut 6:17; Deut 11:22 **Deut 10:12

6Şi Iosua i-a binecuvântat* şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.*Gen 47:7; Exod 39:43; Ios 14:13; 2 Sam 6:18; Luca 24:50

7Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire în Basan, şi Iosua a dat celeilalte* jumătăţi o moştenire lângă fraţii lor, dincoace de Iordan, la apus.*Ios 17:5

8Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat şi le-a zis: „Voi vă întoarceţi la corturile voastre cu mari bogăţii, cu foarte multe turme şi cu o mare mulţime de argint, de aur, de aramă, de fier şi de îmbrăcăminte. Împărţiţi* cu fraţii voştri prada luată de la vrăjmaşii voştri.”*Num 31:27; 1 Sam 30:24

9Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului*, care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul.*Num 32:1; Num 26:29

Ei zidesc un alt altar

10Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile.

11Copiii lui Israel au auzit* zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părţile copiilor lui Israel.”*Deut 13:12; Jud 20:12

12Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea* copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor şi să se bată cu ei.*Jud 20:1

13Copiii lui Israel au trimis* la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas**, fiul preotului Eleazar,*Deut 13:14; Jud 20:12 **Exod 6:25; Num 25:7

14şi zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii* de casă părintească între miile lui Israel.*Num 1:4

15Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, şi le-au vorbit astfel:

16„Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: ‘Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiţi* azi împotriva Domnului?*Lev 17:8; Lev 17:9; Deut 12:13; Deut 12:14

17Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor*, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului?*Num 25:3; Num 25:4; Deut 4:3

18Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia* împotriva întregii adunări a lui Israel.*Num 16:22

19Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa* Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru!*Ios 18:1

20Acan*, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.’”*Ios 7:1; Ios 7:5

Apărarea lor

21Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel:

22„Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Domnul Dumnezeu*, Cel Atotputernic, ştie** şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta!*Deut 10:17 **1 Imp 8:39; Iov 10:7; Iov 23:10; Ps 44:21; Ps 139:1; Ps 139:2; Ier 12:3; 2 Cor 11:11; 2 Cor 11:31

23Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot şi daruri de mâncare şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumire, Domnul să ne ceară* socoteală de aceasta!*Deut 18:19; 1 Sam 20:16

24Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: ‘Ce legătură este între voi şi Domnul Dumnezeul lui Israel?

25Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!’ Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul.

26De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe,

27ci ca o* mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim** Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile-de-tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumire, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: ‘Voi n-aveţi parte de Domnul!’*Gen 31:48; Ios 24:27; Ios 22:34 **Deut 12:5; Deut 12:6; Deut 12:11; Deut 12:12; Deut 12:17; Deut 12:18; Deut 12:26; Deut 12:27

28Noi am zis: ‘Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: «Priviţi chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi.»

29Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind* un altar pentru arderi-de-tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!’”*Deut 12:13; Deut 12:14

30Când au auzit preotul Fineas şi căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase au rămas mulţumiţi.

31Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad şi fiilor lui Manase: „Cunoaştem acum că Domnul este în mijlocul* nostru, fiindcă n-aţi săvârşit păcatul acesta împotriva Domnului şi aţi izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului.”*Lev 26:11; Lev 26:12; 2 Cron 15:2

32Fineas, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile au părăsit pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad şi s-au întors din ţara Galaadului în ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă.

33Copiii lui Israel au rămas mulţumiţi; au binecuvântat* pe Dumnezeu şi n-au mai vorbit să se suie înarmaţi ca să pustiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad.*1 Cron 29:20; Neem 8:6; Dan 2:19; Luca 2:28

34Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor), „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”.

©2022 Lorand.work