Iosua 14

Împărţirea ţării de la apus de Iordan

1Iată locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca moştenire în ţara Canaanului, pe care li le-au* împărţit între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.*Num 34:17; Num 34:18

2Împărţirea s-a făcut prin sorţi*, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.*Num 26:55; Num 33:54; Num 34:13

3Căci* Moise dăduse o moştenire celor două seminţii şi jumătate de cealaltă parte a Iordanului, dar leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei.*Ios 13:8; Ios 13:32; Ios 13:33

4Fiii lui* Iosif alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi leviţilor nu li s-a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.*Gen 48:5; 1 Cron 5:1; 1 Cron 5:2

5Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile* pe care le dăduse lui Moise Domnul şi au împărţit ţara.*Num 35:2; Ios 21:2

Caleb câştigă Hebronul

6Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul*, i-a zis: „Ştii ce** a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine şi cu privire la tine, la Cades-Barnea.*Num 32:12; Ios 15:17 **Num 14:24; Num 14:30; Deut 1:36; Deut 1:38 Num 13:26

7Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis* Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată.*Num 13:6; Num 14:6

8Fraţii mei* care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat** în totul calea Domnului Dumnezeului meu.*Num 13:31; Num 13:32; Deut 1:28 **Num 14:24; Deut 1:36

9Şi în ziua aceea, Moise a jurat şi a zis: ‘Ţara* în care** a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.’*Num 14:23; Num 14:24; Deut 1:36; Ios 1:3 **Num 13:22

10Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum* a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani.*Num 14:30

11Şi astăzi*, sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg** în fruntea voastră.*Deut 34:7 **Deut 31:2

12Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi* şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate**, cu mine şi-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”*Num 13:28; Num 13:33 **Ps 18:32; Ps 18:34; Ps 60:12; Rom 8:31 Ios 15:14; Jud 1:20

13Iosua a binecuvântat* pe Caleb, fiul lui Iefune, şi i-a** dat ca moştenire Hebronul.*Ios 22:6 **Ios 10:37; Ios 15:13; Jud 1:20; Ios 21:11; Ios 21:12; 1 Cron 6:55; 1 Cron 6:56

14Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moştenire până în ziua de azi Hebronul*, pentru că urmase** în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.*Ios 21:12 **Ios 14:8; Ios 14:9

15Hebronul se chema* mai înainte Chiriat-Arba – Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Şi ţara** s-a odihnit de război.*Gen 23:2; Ios 15:13 **Ios 11:23

©2022 Lorand.work