Ioel 3

1Căci iată că, în zilele acelea* şi în vremurile acelea când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,*Ier 30:3; Ezec 38:14

2voi strânge* pe toate neamurile şi le voi coborî în Valea lui Iosafat**. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.*Zah 14:2 **2 Cron 20:26; Ioel 3:12 Isa 66:16; Ezec 38:22

3Au tras la sorţi* pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă şi au vândut fata pe vin şi l-au băut.*Obad 1:11; Naum 3:10

4Ce vreţi voi cu Mine, Tirule* şi Sidonule şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi** vreo faptă sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.*Amos 1:6; Amos 1:9 **Ezec 25:15

5Mi-aţi luat argintul şi aurul şi cele mai bune odoare ale Mele şi le-aţi dus în templele voastre.

6Aţi vândut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.

7Iată că îi scol* în locul în care i-aţi vândut şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.*Isa 43:5; Isa 43:6; Isa 49:12; Ier 23:8

8Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde sabeenilor, un neam depărtat*, căci Domnul a vorbit.”*Ier 6:20

9Vestiţi* aceste lucruri printre neamuri: „Pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război!*Isa 8:9; Isa 8:10; Ier 46:3; Ier 46:4; Ezec 38:7

10Fiarele* plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele, în suliţe! Cel slab** să zică: ‘Sunt tare!’”*Isa 2:4; Mica 4:3 **Zah 12:8

11Grăbiţi-vă* şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strângeţi-vă! Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi**!*Ioel 3:2 **Ps 103:20; Isa 13:3

12„Să se scoale neamurile şi să se suie* în Valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec** toate neamurile de primprejur.*Ioel 3:2 **Ps 96:13; Ps 98:9; Ps 110:6; Isa 2:4; Isa 3:13; Mica 4:3

13Puneţi* mâna pe seceră, căci secerişul** este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”*Mat 13:39; Apoc 14:15; Apoc 14:18 **Ier 51:33; Osea 6:11 Isa 63:3; Plang 1:15; Apoc 14:19; Apoc 14:20

14Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii*, căci ziua Domnului** este aproape, în valea judecăţii.*Ioel 3:2 **Ioel 2:1

15Soarele* şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd strălucirea.*Ioel 2:10; Ioel 2:31

16Domnul răcneşte* din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim de se zguduie cerurile** şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel.*Ier 25:30; Ioel 2:11; Amos 1:2 **Hag 2:6 Isa 51:5; Isa 51:6

17„Şi veţi şti* că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt**. Ierusalimul însă va fi sfânt şi nu vor mai trece străinii prin el.*Ioel 2:27 **Dan 11:45; Obad 1:16; Zah 8:3 Isa 35:8; Isa 52:1; Naum 1:15; Zah 14:21; Apoc 21:27

18În vremea aceea, va picura must* din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele** lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi, de asemenea, din Casa Domnului şi va uda valea Sitim††.*Amos 9:13 **Isa 30:25 Ps 46:4; Ezec 47:1; Zah 14:8; Apoc 22:1 ††Num 25:1

19Egiptul* va ajunge pustiu, Edomul** va ajunge o pustie stearpă din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.*Isa 19:1 **Ier 49:17; Ezec 25:12; Ezec 25:13; Amos 1:11; Obad 1:10

20Dar Iuda va fi veşnic* locuit şi Ierusalimul, din neam în neam.*Amos 9:15

21Le voi răzbuna* sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul** va locui în Sion.”*Isa 4:4 **Ezec 48:35; Ioel 3:17; Apoc 21:3

©2022 Lorand.work