Ieremia 6

1Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem*! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire** şi un mare prăpăd.*Neem 3:14 **Ier 1:14; Ier 4:6

2Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului o nimicesc!

3La ea vin păstorii cu turmele lor, îşi întind corturile* în jurul ei şi îşi paşte fiecare partea lui.”*2 Imp 25:1; 2 Imp 25:4; Ier 4:17

4„Pregătiţi-vă* s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua-n amiaza** mare!… Vai de noi, căci ziua scade şi umbrele de seară se lungesc.*Ier 51:27; Ioel 3:9 **Ier 15:8

5Haidem să ne suim noaptea! Şi să-i dărâmăm casele împărăteşti!”

6Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tăiaţi copaci şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită, căci în mijlocul ei este numai apăsare.

7Cum ţâşnesc apele dintr-o fântână*, aşa ţâşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea decât silnicie** şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile.*Isa 57:20 **Ps 55:9; Ier 20:8; Ezec 7:11; Ezec 7:23

8Ia învăţătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez* de tine şi să fac din tine un pustiu, o ţară nelocuită!”*Ezec 23:18; Osea 9:12

9Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor culege rămăşiţele lui Israel cum se culeg ciorchinele rămase dintr-o vie. Puneţi din nou mâna pe ea, ca şi culegătorul pe mlădiţe.”

10Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor* este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată**, Cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.*Ier 7:26; Fapte 7:51; Exod 6:12 **Ier 20:8

11Eu sunt aşa de plin* de mânia Domnului, că n-o pot opri. „Toarn-o peste** copilul de pe uliţă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul, şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul, şi cel încărcat de zile.*Ier 20:9 **Ier 9:21

12Casele* lor vor trece în stăpânirea altora, ogoarele şi nevestele lor, de asemenea, când Îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării”, zice Domnul.*Deut 28:30; Ier 8:10

13„Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de* câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.*Isa 56:11; Ier 8:10; Ier 14:18; Ier 23:11; Mica 3:5; Mica 3:11

14Leagă în chip uşuratic* rana fiicei poporului Meu, zicând**: ‘Pace! Pace!’ Şi totuşi nu este pace!*Ier 8:11; Ezec 13:10 **Ier 4:10; Ier 14:13; Ier 23:17

15Sunt daţi de ruşine*, căci săvârşesc urâciuni, şi totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi când îi voi pedepsi”, zice Domnul.*Ier 3:3; Ier 8:12

16Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi*, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi** odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”*Isa 8:20; Ier 18:15; Mal 4:4; Luca 16:29 **Mat 11:29

17„Am pus nişte străjeri peste voi: ‘Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!’” Dar ei răspund: „Nu vrem să fim cu luare aminte*!”*Isa 21:11; Isa 58:1; Ier 25:4; Ezec 3:17; Hab 2:1

18„De aceea, ascultaţi, neamuri, şi luaţi seama la ce li se va întâmpla, adunare a popoarelor!

19Ascultă* şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire care va fi rodul** gândurilor lui, căci n-au luat aminte la Cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea.*Isa 1:2 **Prov 1:31

20Ce nevoie am* Eu de tămâia care vine din Seba**, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.”*Ps 40:6; Ps 50:7; Ps 50:8; Ps 50:9; Isa 1:11; Isa 63:3; Amos 5:21; Mica 6:6 **Isa 60:6 Ier 7:21

21De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi pune înaintea poporului acestuia nişte pietre de poticnire, de care se vor lovi împreună părinţi şi fii, vecini şi prieteni, şi vor pieri.”

22Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vine un popor din ţara de la miazănoapte*, un neam mare se ridică de la marginile pământului.*Ier 1:15; Ier 5:15; Ier 10:22; Ier 50:41

23Ei poartă arc şi suliţă; sunt cumpliţi şi fără milă; glasul lor urlă ca* marea; sunt călare pe cai şi gata de luptă, ca un om pregătit de război, împotriva ta, fiică a Sionului!”*Isa 5:30

24La vuietul apropierii lor, mâinile ni se slăbesc, ne apucă groaza*, ca durerea unei femei care naşte.*Ier 4:31; Ier 13:21; Ier 49:24; Ier 50:43

25Nu ieşiţi în ogoare şi nu mergeţi pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmaşului, răspândind spaima de jur împrejur!

26Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac* şi tăvăleşte-te** în cenuşă, jeleşte-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrimi, lacrimi amare! Căci pe neaşteptate vine pustiitorul peste noi.*Ier 4:8 **Ier 25:34; Mica 1:10 Zah 12:10

27„Te pusesem de pază* peste poporul Meu, ca o cetăţuie, ca să le cunoşti şi să le cercetezi calea.*Ier 1:18; Ier 15:20

28Toţi sunt nişte* răzvrătiţi, nişte bârfitori**, aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi.*Ier 5:23 **Ier 9:4 Ezec 22:18

29Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţesc, căci zgura nu se dezlipeşte.

30De aceea se vor numi argint* lepădat, căci Domnul i-a lepădat.”*Isa 1:22

©2022 Lorand.work