Ieremia 41

Omorârea lui Ghedalia

1În luna a şaptea*, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împăratului, a venit cu mai-marii împăratului şi cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa. Şi au mâncat împreună acolo, la Miţpa.*2 Imp 25:25; Ier 40:6; Ier 40:8

2Atunci, Ismael, fiul lui Netania, s-a sculat cu cei zece oameni de care era însoţit şi au lovit* cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au omorât astfel pe acela pe care îl pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară.*2 Imp 25:25

3Ismael a mai omorât pe toţi iudeii care erau cu Ghedalia la Miţpa şi pe haldeenii care se aflau acolo, oameni de război.

4A doua zi după omorârea lui Ghedalia, pe când nimeni nu ştia nimic,

5au venit din Sihem, din Silo şi din Samaria, optzeci de oameni cu barba rasă* şi cu haine sfâşiate, care îşi făcuseră tăieturi în piele; aveau daruri de mâncare şi tămâie, ca să le aducă la Casa** Domnului.*Lev 19:27; Lev 19:28; Deut 14:1; Isa 15:2 **1 Sam 1:7; 2 Imp 25:9

6Ismael, fiul lui Netania, le-a ieşit înainte din Miţpa şi mergea plângând. Când i-a întâlnit, le-a zis: „Veniţi la Ghedalia, fiul lui Ahicam!”

7Şi, când au ajuns ei în mijlocul cetăţii, Ismael, fiul lui Netania, i-a înjunghiat şi i-a aruncat în groapă cu ajutorul oamenilor care-l însoţeau.

8Dar s-au găsit printre ei zece oameni care au zis lui Ismael: „Nu ne omorî, căci mai avem merinde ascunse în câmp: grâu, orz, untdelemn şi miere!” Atunci, el i-a cruţat şi nu i-a omorât împreună cu fraţii lor.

9Groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care i-a ucis, afară de Ghedalia, este groapa aceea mare pe care o făcuse* împăratul Asa când se temea de Baeşa, împăratul lui Israel; groapa aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.*1 Imp 15:22; 2 Cron 16:6

10Ismael a luat prinşi de război pe toţi cei ce mai rămăseseră la Miţpa din popor, pe fiicele* împăratului şi pe toţi aceia din popor care locuiau acolo şi pe** care-i încredinţase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael, fiul lui Netania, i-a luat prinşi de război şi a plecat ca să treacă la amoniţi.*Ier 43:6 **Ier 40:7 Ier 40:14

11Dar Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile* oştirilor care erau cu el au fost înştiinţaţi de tot răul pe care-l făcuse Ismael, fiul lui Netania.*Ier 40:7; Ier 40:8; Ier 40:13

12Au luat pe toţi oamenii şi au pornit să bată pe Ismael, fiul lui Netania, pe care l-au găsit lângă apele cele mari* ale Gabaonului.*2 Sam 2:13

13Când a văzut tot poporul care era cu Ismael pe Iohanan, fiul lui Careah, şi pe toate căpeteniile oştirilor care erau cu el, s-a bucurat,

14şi tot poporul pe care-l luase Ismael din Miţpa s-a întors şi a venit de s-a unit cu Iohanan, fiul lui Careah.

15Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni şi s-a dus la amoniţi.

16Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştirilor care erau cu el au luat toată rămăşiţa poporului pe care l-au izbăvit din mâinile lui Ismael, fiul lui Netania, când îl ducea din Miţpa, după ce ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi anume pe oamenii de război, pe femei, pe copii, pe famenii dregători, pe care i-a adus Iohanan înapoi din Gabaon.

17Au pornit şi s-au oprit la hanul lui Chimham*, lângă Betleem, ca să plece apoi în Egipt,*2 Sam 19:37; 2 Sam 19:38

18departe de haldeeni, de care se temeau, pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care-l* pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară.*Ier 40:5

©2022 Lorand.work