Ieremia 38

Ieremia într-o groapă

1Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal*, fiul lui Şelemia, şi Paşhur**, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le spunea Ieremia întregului popor, zicând:*Ier 21:1 **Ier 21:8 Ier 37:3

2„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Cine* va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă, dar cine va ieşi şi se va duce la haldeeni va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui şi va trăi.’*Ier 21:9

3Aşa vorbeşte Domnul: ‘Cetatea* aceasta va fi dată în mâna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!’”*Ier 21:10; Ier 32:3

4Atunci, căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui* omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta şi a întregului popor, ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia şi nu-i vrea decât nenorocirea.”*Ier 26:11

5Împăratul Zedechia a răspuns: „Iată-l că este în mâinile voastre, căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!”

6Atunci*, ei au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Machia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei, şi au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi, şi Ieremia s-a afundat în noroi.*Ier 37:21

7Ebed-Melec, Etiopianul*, famen dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.*Ier 39:16

8Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului şi a vorbit împăratului astfel:

9„Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău că s-au purtat aşa cu prorocul Ieremia aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”

10Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate din groapă pe prorocul Ieremia până nu moare!”

11Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia şi s-a dus la casa împăratului, într-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo nişte petice de haine purtate şi nişte zdrenţe de haine vechi şi le-a coborât lui Ieremia în groapă, cu nişte funii.

12Ebed-Melec, Etiopianul, a zis lui Ieremia: „Pune aceste petice purtate şi aceste zdrenţe sub subsuori, sub funii.” Şi Ieremia a făcut aşa.

13Au tras* astfel pe Ieremia cu funiile şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea** temniţei.*Ier 38:6 **Ier 37:21

14Împăratul Zedechia a trimis după prorocul Ieremia şi l-a adus la el, la intrarea a treia a Casei Domnului. Şi împăratul a zis lui Ieremia: „Am să te întreb ceva, să nu-mi ascunzi nimic!”

15Ieremia a răspuns lui Zedechia: „Dacă îţi voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ţi voi da un sfat, nu mă vei asculta.”

16Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia şi a zis: „Viu este Domnul, care ne-a dat viaţa*, că nu te voi omorî şi nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora, care vor să-ţi ia viaţa!”*Isa 57:16

17Ieremia a zis atunci lui Zedechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Dacă te vei* supune căpeteniilor** împăratului Babilonului, vei scăpa cu viaţă şi nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta.*2 Imp 24:12 **Ier 39:3

18Dar, dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeenilor, care o vor arde cu foc, iar tu nu* vei scăpa din mâinile lor!’”*Ier 32:4; Ier 34:3; Ier 38:23

19Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: „Mă tem de iudeii care au trecut la haldeeni; mă tem să nu mă dea în mâinile lor şi să mă* batjocorească.”*1 Sam 31:4

20Ieremia a răspuns: „Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine şi vei scăpa cu viaţă.

21Dar, dacă nu vrei să ieşi, iată ce mi-a descoperit Domnul:

22‘Toate nevestele care au mai rămas în casa împăratului lui Iuda vor fi luate de căpeteniile împăratului Babilonului şi vor zice jelind: «Prietenii tăi cei buni te-au înşelat şi te-au înduplecat, dar, când ţi s-au afundat picioarele în noroi, ei au fugit!»

23Toate nevestele tale şi copiii* tăi vor fi luaţi de haldeeni şi nu** vei scăpa de mâinile lor, ci vei fi prins de mâna împăratului Babilonului şi cetatea aceasta va fi arsă cu foc.’”*Ier 39:6; Ier 41:10 **Ier 38:18

24Zedechia a zis lui Ieremia: „Să nu ştie nimeni nimic din cuvintele acestea, şi nu vei muri!

25Dar, dacă vor auzi căpeteniile că ţi-am vorbit şi dacă vor veni şi-ţi vor zice: ‘Spune-ne ce ai spus împăratului şi ce ţi-a spus împăratul; nu ne ascunde nimic, şi nu te vom omorî’,

26să le răspunzi: ‘Am rugat* pe împărat să nu mă trimită iarăşi în casa lui Ionatan**, ca nu cumva să mor acolo!’”*Ier 37:20 **Ier 37:15

27Toate căpeteniile au venit la Ieremia şi l-au întrebat. El le-a răspuns întocmai cum poruncise împăratul. Ei au tăcut atunci şi au plecat, căci nimeni n-auzise nimic.

28Ieremia însă a rămas* în curtea temniţei până în ziua luării Ierusalimului.*Ier 37:21; Ier 39:14

©2022 Lorand.work