Ezechiel 32

1În anul al doisprezecelea, în ziua întâi a lunii a douăsprezecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2„Fiul omului, fă un cântec de jale* asupra lui Faraon, împăratul Egiptului, şi spune-i: ‘Semănai** cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în râurile tale, tulburai†† apele cu picioarele tale şi le întărâtai valurile.*Ezec 27:2; Ezec 32:16 **Ezec 19:3; Ezec 19:6; Ezec 38:13 Ezec 29:3 ††Ezec 34:18

3Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Îmi voi întinde mreaja* peste tine în mijlocul unei mari mulţimi de popoare şi te vor trage în laţul Meu.*Ezec 12:13; Ezec 17:20; Osea 7:12

4Te* voi arunca pe uscat şi te voi întinde pe câmpie, ca toate păsările cerului să şadă** pe tine; şi voi sătura fiarele întregului pământ cu tine.*Ezec 29:5 **Ezec 31:13

5Îţi voi azvârli carnea pe munţi* şi voi umple văile cu sfărâmăturile tale.*Ezec 31:12

6Ţara în care înoţi o voi uda cu sângele tău până la munţi şi se vor umple puhoaiele de tine.

7Când te voi stinge, voi* acoperi cerurile şi le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori şi luna nu-şi va mai da lumina ei.*Isa 13:10; Ioel 2:31; Ioel 3:15; Amos 8:9; Mat 24:29; Apoc 6:12; Apoc 6:13

8Din pricina ta, voi întuneca pe toţi luminătorii cerurilor şi voi răspândi întunericul peste ţara ta», zice Domnul Dumnezeu.

9Voi mâhni şi inima multor popoare când voi vesti pieirea ta printre neamuri, în ţările pe care nu le cunoşteai.

10Voi face să se* îngrozească multe popoare de tine şi împăraţilor lor li se va face părul măciucă din pricina ta când Îmi voi învârti sabia înaintea lor; vor tremura** în orice clipă, fiecare pentru viaţa lui, în ziua căderii tale.*Ezec 27:35 **Ezec 26:16

11Căci aşa* vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Sabia împăratului Babilonului va veni peste tine.*Ier 46:26; Ezec 30:4

12Mulţimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliţi* dintre popoare. Ei vor nimici** mândria Egiptului şi toată mulţimea lui va fi prăpădită.*Ezec 28:7 **Ezec 29:19

13Voi pierde şi toate vitele lui de lângă apele cele mari; nici picior* de om nu le va mai tulbura, nici copită de vite nu le va mai tulbura.*Ezec 29:11

14Atunci îi voi potoli apele şi voi face să-i curgă râurile lin ca untdelemnul», zice Domnul Dumnezeu.

15«Când voi preface ţara Egiptului într-o pustietate şi ţara va fi jefuită de tot ce are, când voi lovi pe toţi cei ce o locuiesc, vor şti* că Eu sunt Domnul.*Exod 7:5; Exod 14:4; Exod 14:18; Ps 9:16; Ezec 6:7

16Acesta este cântecul de jale* pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului şi asupra întregii lui mulţimi îl vor cânta», zice Domnul Dumnezeu.’”*2 Sam 1:17; 2 Cron 35:25; Ezec 26:17; Ezec 32:2

17În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

18„Fiul omului, boceşte-te pentru mulţimea Egiptului şi arunc-o*, pe ea şi pe fiicele neamurilor puternice, în adâncimile pământului, la cei coborâţi în groapă!*Ezec 26:20; Ezec 31:14

19‘Pe cine* întreci tu în frumuseţe? Coboară-te** şi culcă-te lângă cei netăiaţi împrejur!’*Ezec 31:2; Ezec 31:18 **Ezec 32:21; Ezec 32:24; Ezec 28:10

20Vor cădea astfel în mijlocul celor ucişi de sabie. Sabia vă este dată: doborâţi în mormânt Egiptul şi toată mulţimea lui!

21Atunci, vitejii cei puternici* vor vorbi în Locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau şi vor zice: ‘S-au coborât**, s-au culcat cei netăiaţi împrejur, ucişi de sabie!’*Isa 1:31; Isa 14:9; Isa 14:10; Ezec 32:27 **Ezec 32:19; Ezec 32:25

22Acolo este asirianul*, cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor stau împrejurul lui – toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie.*Ezec 32:24; Ezec 32:26; Ezec 32:29; Ezec 32:30

23Mormintele* lor sunt în adâncimile gropii şi mulţimea lui este împrejurul mormântului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, ei, care răspândeau** groaza în ţara celor vii.*Isa 14:15 **Ezec 26:17; Ezec 32:24; Ezec 32:32

24Acolo este şi Elamul*, cu toată mulţimea lui, împrejurul mormântului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, s-au coborât** netăiaţi împrejur în adâncimile pământului, ei, care răspândeau groaza în ţara celor vii şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă.*Ier 49:34 **Ezec 32:21 Ezec 32:23

25L-au culcat la un loc cu morţii, împreună cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor sunt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morţi.

26Acolo sunt şi Meşec*, Tubal şi toată mulţimea lor, şi mormintele lor sunt împrejurul lor; toţi aceşti netăiaţi împrejur** au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii.*Gen 10:2; Ezec 27:13; Ezec 38:2 **Ezec 32:19; Ezec 32:20

27Ei sunt culcaţi* împreună cu vitejii căzuţi din vechime dintre cei netăiaţi împrejur; sunt coborâţi în Locuinţa morţilor împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse sub capetele lor şi nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în ţara celor vii.*Ezec 32:21; Isa 14:18; Isa 14:19

28Şi tu vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiaţi împrejur şi te vei culca împreună cu cei ucişi de sabie!

29Acolo este şi Edomul*, cu împăraţii lui şi toţi voievozii lui, care, cu toată vitejia lor, au fost aşezaţi la un loc cu cei ucişi de sabie: stau culcaţi împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei coborâţi în groapă.*Ezec 25:12

30Tot acolo* sunt voievozii de la miazănoapte şi toţi sidonienii** care s-au coborât la cei morţi acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie şi-şi poartă ocara lângă cei coborâţi în groapă.*Ezec 38:6; Ezec 38:15; Ezec 39:2 **Ezec 28:21

31Faraon îi va vedea şi se va mângâia* pentru toată mulţimea lui, pentru ai lui care au murit ucişi de sabie şi pentru toată oastea lui”, zice Domnul Dumnezeu.*Ezec 31:16

32„Căci l-am lăsat să răspândească groaza în ţara celor vii. De aceea, Faraon şi toată mulţimea lui se vor culca împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei ce au murit ucişi de sabie”, zice Domnul Dumnezeu.

©2022 Lorand.work