Ezechiel 23

Cele două surori curve: Samaria şi Ierusalimul

1Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2„Fiul omului, erau două* femei, fiice ale aceleiaşi mame.*Ier 3:7; Ier 3:8; Ier 3:10; Ezec 16:46

3Ele au curvit* în Egipt, au curvit în tinereţea** lor; acolo le-au fost strânse ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc.*Lev 17:7; Ios 24:14; Ezec 20:8 **Ezec 16:22

4Cea mai mare se chema Ohola şi sora ei, Oholiba. Erau* ale Mele şi au născut fii şi fiice. Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul.*Ezec 16:8; Ezec 16:20

5Ohola nu Mi-a fost credincioasă; s-a aprins de dragoste pentru ibovnicii ei, după asirieni*, vecinii ei*2 Imp 15:19; 2 Imp 16:7; 2 Imp 17:3; Osea 8:9

6îmbrăcaţi cu stofe vopsite în albastru, dregători şi căpetenii, toţi tineri şi plăcuţi, călăreţi călări pe cai.

7Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru care umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor.

8Nu s-a lăsat nici de curviile ei* din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea din tinereţea ei, îi atinseseră sânul fecioresc şi îşi vărsaseră curviile peste ea.*Ezec 23:3

9De aceea, am dat-o în mâinile ibovnicilor ei, în mâinile copiilor Asiriei*, pentru care se aprinsese de dragoste.*2 Imp 17:3; 2 Imp 17:23; 2 Imp 18:9

10Ei i-au descoperit* goliciunea, i-au luat fiii şi fiicele şi pe ea au ucis-o cu sabia, de i s-a dus vestea printre femei, după judecăţile făcute de ei asupra ei.*Ezec 16:37; Ezec 16:41

11Sora* ei Oholiba a văzut lucrul acesta şi a fost mai fără frâu decât ea în patima ei şi a întrecut pe soră-sa în curvii.*Ier 3:8; Ier 3:11; Ezec 16:47; Ezec 16:51

12Ea s-a aprins de dragoste după copiii Asiriei*, după dregători** şi căpetenii, vecinii ei îmbrăcaţi în chip strălucit, călăreţi călări pe cai, toţi tineri şi plăcuţi.*2 Imp 16:7; 2 Imp 16:10; 2 Cron 28:16; Ezec 16:28 **Ezec 23:6; Ezec 23:23

13Am văzut că se spurcase întocmai ca cea dintâi din amândouă.

14Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri nişte zugrăveli de bărbaţi, nişte icoane de haldeeni zugrăviţi cu culoare roşie,

15cu brâie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite culori pe cap, toţi având înfăţişarea unor viteji, după felul babilonienilor, a căror ţară de naştere este Haldeea, şi s-a* aprins după ei*2 Imp 24:1; Ezec 16:29

16la cea dintâi privire şi le-a trimis soli în Haldeea.

17Şi copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, şi au spurcat-o cu curviile lor. Aşa că ea s-a spurcat cu ei şi apoi inima i s-a înstrăinat* de ei.*Ezec 23:22; Ezec 23:28

18Şi, când şi-a dezgolit ea necurăţia, şi-a descoperit goliciunea, şi inima* Mea s-a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase şi de soră-sa.*Ier 6:8

19Dar ea şi-a înmulţit curviile tot mai mult, gândindu-se iarăşi la zilele tinereţii ei, când curvea* în ţara Egiptului.*Ezec 23:3

20Ea s-a aprins după nişte necuraţi, a căror carne* era ca a măgarilor şi a căror apropiere era ca a armăsarilor.*Ezec 16:26

21Astfel, ţi-ai înnoit iarăşi nelegiuirile tinereţii tale, când egiptenii îţi strângeau ţâţele, din pricina sânului tău fecioresc.

22De aceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Iată că aţâţ* împotriva ta pe ibovnicii tăi, de care ţi-ai înstrăinat inima, şi-i aduc din toate părţile împotriva ta:*Ezec 16:37; Ezec 23:28

23pe babilonieni şi pe toţi haldeenii, căpitani*, voievozi şi domni, şi pe toţi copiii Asiriei împreună cu ei, tineri** şi plăcuţi, toţi dregători şi căpetenii, oameni vestiţi, toţi călări pe cai.*Ier 50:21 **Ezec 23:12

24Ei vin împotriva ta cu arme, care şi roţi şi cu o mulţime de popoare. Cu scut, pavăză şi coifuri înaintează din toate părţile împotriva ta. Lor le încredinţez judecata şi te vor judeca după legile lor.

25Te fac să-Mi simţi gelozia şi se vor purta cu urgie cu tine. Îţi vor tăia nasul şi urechile şi sămânţa ta va cădea lovită de sabie. Îţi vor lua fiii şi fiicele şi, ce-ţi va mai rămâne, va fi mâncat de foc.

26Te* vor dezbrăca de haine şi vor lua podoabele scumpe cu care te găteşti.*Ezec 16:39

27Voi* pune astfel capăt nelegiuirilor tale şi curviilor** tale din ţara Egiptului. Aşa că nu-ţi vei mai îndrepta privirile spre ei şi nu te vei mai gândi la Egipt.’*Ezec 16:41; Ezec 22:15 **Ezec 23:3; Ezec 23:19

28Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Iată, te dau în mâinile acelora pe care îi urăşti*, de care ţi s-a înstrăinat** inima.*Ezec 16:37 **Ezec 23:17

29Se vor purta cu ură cu tine; îţi vor ridica toate bogăţiile şi te vor lăsa goală*, goală de tot. Ruşinea necurăţiilor tale se va descoperi, ruşinea nelegiuirilor şi curviilor tale.*Ezec 16:39; Ezec 23:26

30Lucrurile acestea ţi se vor întâmpla pentru că ai curvit* cu neamurile, pentru că te-ai spurcat cu idolii lor.*Ezec 6:9

31Ai mers pe calea surorii tale, de aceea şi Eu îţi pun potirul* ei în mână.’*Ier 25:15

32Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Vei bea potirul surorii tale, cel larg şi adânc; vei ajunge de râs* şi de batjocură. Încape mult în el!*Ezec 22:4; Ezec 22:5

33Te vei umple de beţie şi durere, căci potirul surorii tale Samaria este un potir de groază şi spaimă!

34Îl vei bea* şi îl vei goli, îi vei roade cioburile şi-ţi vei sfâşia ţâţele. Căci Eu am vorbit’, zice Domnul Dumnezeu.*Ps 75:8; Isa 51:17

35De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Pentru că M-ai uitat*, pentru că M-ai aruncat** la spatele tău, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale!’”*Ier 2:32; Ier 3:21; Ier 13:25; Ezec 22:12 **1 Imp 14:9; Neem 9:26

36Domnul mi-a zis: „Fiul omului, vrei să le judeci* pe Ohola şi pe Oholiba? Pune-le înainte urâciunile** lor!*Ezec 20:4; Ezec 22:2 **Isa 58:1

37Ele s-au dedat la preacurvie şi pe mâinile lor este* sânge; au preacurvit cu idolii lor, şi copiii pe care Mi-i** născuseră i-au trecut prin foc în cinstea lor, ca să-i mănânce!*Ezec 16:38; Ezec 23:45 **Ezec 16:20; Ezec 16:21; Ezec 16:36; Ezec 16:45; Ezec 20:26; Ezec 20:31

38Afară de aceasta, iată ce Mi-au mai făcut: Mi-au spurcat Locaşul cel Sfânt în aceeaşi zi şi Mi-au pângărit* Sabatele.*Ezec 22:8

39Căci după ce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s-au dus şi în Locaşul Meu cel Sfânt ca să-l spurce. Iată* ce au făcut în Casa Mea.*2 Imp 21:4

40Au umblat chiar după oamenii care veneau de departe, le-au trimis soli* şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu**, te-ai sulemenit la ochi şi te-ai gătit cu podoabele tale;*Isa 57:9 **Rut 3:3 2 Imp 9:30; Ier 4:30

41ai şezut pe un pat măreţ*, înaintea căruia era întinsă o masă pe care ai pus** tămâia şi untdelemnul Meu.*Estera 1:6; Isa 57:7; Amos 2:8; Amos 6:4 **Prov 7:17; Ezec 16:18; Ezec 16:19; Osea 2:8

42S-au auzit strigătele unei mulţimi vesele şi, cu mulţimea aceasta de oameni de rând, au adus nişte beţivi din pustie, care au pus brăţări în mâinile celor două surori şi mândre cununi pe capetele lor.

43Am zis atunci cu privire la curva cea bătrână: ‘Şi acum îşi va urma ea oare curviile şi tot vor mai veni la ea?’

44Şi au venit la ea cum vin la o curvă; aşa s-au dus la Ohola şi Oholiba, la aceste femei nelegiuite.

45De aceea oamenii fără prihană le vor osândi* cum se osândesc femeile preacurve, cum se osândesc cele ce varsă sânge, căci sunt preacurve şi au sânge** pe mâini.*Ezec 16:38 **Ezec 23:37

46Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Voi aduce* împotriva lor o mulţime de gloată mare şi le voi da pradă chinului şi jafului.*Ezec 16:40

47Adunarea le va ucide* cu pietre şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide** fiii şi fiicele lor şi le vor arde casele cu foc.*Ezec 16:40 **2 Cron 36:17; 2 Cron 36:19; Ezec 24:21

48Voi face astfel să înceteze nelegiuirea* în ţară ca** toate femeile să ia învăţătură şi să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră!*Ezec 22:15; Ezec 23:27 **Deut 13:11; 2 Pet 2:6

49Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea şi veţi purta păcatele* săvârşite cu idolii voştri şi veţi şti** că Eu sunt Domnul Dumnezeu!’”*Ezec 23:35 **Ezec 20:38; Ezec 20:42; Ezec 20:44; Ezec 25:5

©2022 Lorand.work