Exodul 8

Broaștele

1Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi* slujească. *Exod 3:12; Exod 3:18

2Dacă nu* vrei să-l lași să plece, am să aduc broaște** pe toată întinderea țării tale. *Exod 7:14; Exod 9:2 **Apoc 16:13

3Râul va mișuna de broaște; ele se vor sui și vor intra în casa ta, în odaia* ta de dormit și în patul tău, în casa slujitorilor tăi și în casele poporului tău, în cuptoarele și în postăvile de frământat pâinea. *Ps 105:30

4Ba încă broaștele se vor sui și pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi.»’”

5Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron*: ‘Întinde-ți mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie și peste iazuri și scoate broaște din ele peste țara Egiptului!’” *Exod 7:19

6Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului și au ieșit* broaștele și au acoperit țara Egiptului. *Ps 78:45; Ps 105:30

7Dar* și vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos și ei broaște peste toată țara Egiptului. *Exod 7:11

8Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis*: „Rugați-vă Domnului să depărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, și am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.” *Exod 9:28; Exod 10:17; Num 21:7; 1 Imp 13:6; Fapte 8:24

9Moise a zis lui Faraon: „Hotărăște-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaștele de la tine și din casele tale! Nu vor mai rămâne decât în râu.”

10El a răspuns: „Mâine.” Și Moise a zis: „Așa va fi, ca să știi că nimeni* nu este ca Domnul Dumnezeul nostru. *Exod 9:14; Deut 33:26; 2 Sam 7:22; 1 Cron 17:20; Ps 86:8; Isa 46:9; Ier 10:6; Ier 10:7

11Broaștele se vor depărta de la tine și din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”

12Moise și Aaron au ieșit de la Faraon. Și Moise* a strigat către Domnul cu privire la broaștele cu care lovise pe Faraon. *Exod 8:30; Exod 9:33; Exod 10:18; Exod 32:11; Iac 5:16; Iac 5:17; Iac 5:18

13Domnul a făcut cum cerea Moise, și broaștele au pierit în case, în curți și în ogoare.

14Le-au strâns grămezi, și țara s-a împuțit.

15Faraon, văzând că are* răgaz să răsufle în voie, și-a** împietrit inima și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul. *Ecl 8:11 **Exod 7:14

Păduchii

16Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ți toiagul și lovește țărâna pământului, și se va preface în păduchi1, în toată țara Egiptului.’”

17Așa au făcut. Aaron și-a întins mâna cu toiagul și a lovit țărâna pământului, și s-a prefăcut în* păduchi pe toți oamenii și pe toate dobitoacele. Toată țărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată țara Egiptului. *Ps 105:31

18Vrăjitorii* au căutat să facă și ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au** putut. Păduchii erau pe oameni și pe dobitoace. *Exod 7:11 **Luca 10:18; 2 Tim 3:8; 2 Tim 3:9

19Și vrăjitorii au zis lui Faraon: „Aici este* degetul lui Dumnezeu!” Dar inima** lui Faraon s-a împietrit și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul. *1 Sam 6:3; 1 Sam 6:9; Ps 8:3; Mat 12:28; Luca 11:20 **Exod 8:15

Musca câinească

20Domnul a zis lui Moise*: „Scoală-te dis-de-dimineață și du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ‘Așa vorbește Domnul**: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. *Exod 7:15 **Exod 8:1

21Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muște câinești împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău și împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muște și pământul va fi acoperit de ele.

22Dar* în ziua aceea voi deosebi ținutul Gosen, unde locuiește poporul Meu, și acolo nu vor fi muște, pentru ca să cunoști că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ținutului acestuia. *Exod 9:4; Exod 9:6; Exod 9:26; Exod 10:23; Exod 11:6; Exod 11:7; Exod 12:13

23Voi face o deosebire între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.»’”

24Domnul a făcut așa. A venit* un roi de muște câinești în casa lui Faraon și a slujitorilor lui și toată țara Egiptului a fost pustiită de muște câinești. *Ps 78:45; Ps 105:31

25Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Duceți-vă de aduceți jertfe Dumnezeului vostru aici în țară.”

26Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem așa, căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Și dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o* urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? *Gen 43:32; Gen 46:34; Deut 7:25; Deut 7:26; Deut 12:31

27Vom face mai bine un drum de* trei zile în pustie și acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum** ne va spune.” *Exod 3:18 **Exod 3:12

28Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecați ca să aduceți jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustie; numai să nu vă depărtați prea mult, dacă plecați*. Rugați-vă pentru mine.” *Exod 8:8; Exod 9:28; 1 Imp 13:6

29Moise a răspuns: „Am să ies de la tine și am să mă rog Domnului. Mâine, muștele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui. Dar să nu ne* mai înșele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.” *Exod 8:15

30Moise a ieșit de la Faraon și s-a* rugat Domnului. *Exod 8:12

31Domnul a făcut cum cerea Moise, și muștele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui; n-a mai rămas una.

32Dar Faraon și de data aceasta și-a împietrit* inima și n-a lăsat pe popor să plece. *Exod 8:15; Exod 4:21


1) Sau: țânțari.

©2022 Lorand.work