Exodul 26

Cortul

1Cortul* să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.*Exod 36:8

2Lungimea unui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaşi măsură.

3Cinci dintre aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie, de asemenea, prinse împreună.

4La marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare, să faci nişte chiotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.

5La cel dintâi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.

6Apoi să faci cincizeci de copci de aur şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încât cortul să alcătuiască un întreg.

7* mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea. *Exod 36:14

8Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaşi măsură.

9Pe cinci dintre aceste covoare să le legi împreună deosebit şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să-l îndoieşti în faţa cortului.

10Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.

11Să faci cincizeci de copci de aramă şi să pui copcile în chiotori. Să împreuni astfel acoperişul cortului, aşa încât să alcătuiască un întreg.

12Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului cortului, jumătate din ce trece dintr-un covor să acopere partea dinapoi a cortului,

13iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului să cadă câte un cot de o parte şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa încât să le acopere.

14* mai faci apoi pentru acoperişul cortului o învelitoare din piei de berbeci vopsite în roşu şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.*Exod 36:19

15Apoi să faci nişte scânduri pentru cort; scândurile acestea să fie din lemn de salcâm, puse în picioare.

16Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coţi şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi jumătate.

17Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scândurile cortului.

18Să faci douăzeci de scânduri pentru cort înspre latura de miazăzi.

19Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei.

20Pentru a doua latură a cortului, latura de miazănoapte, de asemenea, să faci douăzeci de scânduri,

21împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură.

22Pentru fundul cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri.

23Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul cortului;

24să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.

25Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.

26Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile cortului,

27cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a cortului şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul cortului dinspre apus.

28Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt la celălalt al scândurilor.

29Să poleieşti scândurile cu aur şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.

30Cortul să-l faci* după chipul care ţi s-a arătat pe munte.*Exod 25:9; Exod 25:40; Exod 27:8; Fapte 7:44; Evr 8:5

Cele două perdele

31Să faci* apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi.*Exod 36:35; Lev 16:2; 2 Cron 3:14; Mat 27:51; Evr 9:3

32S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur şi să stea pe patru picioare de argint.

33Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul* mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul** Sfânt şi Locul Preasfânt.*Exod 25:16; Exod 40:21 **Lev 16:2; Evr 9:2; Evr 9:3

34Să pui* capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.*Exod 25:21; Exod 40:20; Evr 9:5

35Masa* s-o pui dincoace de perdea şi sfeşnicul** în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului, iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.*Exod 40:22; Evr 9:2 **Exod 40:24

36La intrarea cortului, să* mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.*Exod 36:37

37Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi* de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.*Exod 36:38

©2022 Lorand.work