Daniel 8

1În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte*. *Dan 7:1

2Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa*, în ținutul Elam, și, în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. *Estera 1:2

3Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că într-un râu stătea un berbec și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt și cel mai înalt a crescut cel din urmă.

4Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia* și a ajuns puternic. *Dan 5:19; Dan 11:3; Dan 11:16

5Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap de la apus și a cutreierat toată fața pământului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn* mare între ochi. *Dan 8:21

6A venit până la berbecul care avea coarne și pe care-l văzusem stând în râu și s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.

7L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec și i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare, și nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.

8Țapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari*, în cele patru vânturi ale cerurilor. *Dan 7:6; Dan 8:22; Dan 11:4

9Dintr-unul* din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi**, spre răsărit și spre țara cea minunată. *Dan 7:8; Dan 11:21 **Dan 11:25 Ps 48:2; Ezec 20:6; Ezec 20:15; Dan 11:16; Dan 11:45

10S-a înălțat* până la oștirea cerurilor**, a doborât la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele și le-a călcat în picioare. *Dan 11:28 **Isa 14:13 Apoc 12:4

11S-a înălțat* până la căpetenia** oștirii, i-a smuls jertfa necurmatㆆ și i-a surpat locul locașului său celui sfânt. *Ier 48:26; Ier 48:42; Dan 8:25; Dan 11:36 **Dan 11:31; Dan 12:11 Ios 5:14 ††Exod 29:38; Num 28:3; Ezec 46:13

12Oastea* a fost pedepsită din pricina păcatului săvârșit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul** la pământ și a izbutit în ce a început. *Dan 11:31 **Ps 119:43; Ps 119:142; Isa 59:14 Dan 8:4; Dan 11:28; Dan 11:36

13Am auzit pe un sfânt* vorbind și un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desființarea jertfei necurmate și despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaș și oștirea?” *Dan 4:13; Dan 12:6; 1 Pet 1:12

14Și el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit!”

15Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta și căutam* s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfățișarea unui om**. *Dan 12:8; 1 Pet 1:10; 1 Pet 1:11 **Ezec 1:26

16Și am auzit un glas de om în mijlocul râului* Ulai, care a strigat și a zis: „Gavrile**, tâlcuiește-i vedenia aceasta!” *Dan 12:6; Dan 12:7 **Dan 9:21; Luca 1:19; Luca 1:26

17El a venit atunci lângă locul unde eram și, la apropierea lui, m-am înspăimântat și am căzut* cu fața la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia privește vremea sfârșitului!” *Ezec 1:28; Apoc 1:17

18Pe când* îmi vorbea el, am căzut cu fața la pământ leșinat. El m-a atins** și m-a așezat iarăși în picioare în locul în care mă aflam. *Dan 10:9; Dan 10:10; Luca 9:32 **Ezec 2:2

19Apoi mi-a zis: „Iată, îți arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta privește* vremea sfârșitului. *Dan 9:27; Dan 11:27; Dan 11:35; Dan 11:36; Dan 12:7; Hab 2:3

20Berbecul* pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împărații mezilor și perșilor. *Dan 8:3

21Țapul* însă este împărăția Greciei, și cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat**. *Dan 8:5 **Dan 11:3

22Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt* sunt patru împărății care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. *Dan 8:8; Dan 11:4

23La sfârșitul stăpânirii lor, când păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat* fără rușine** și viclean. *Dan 8:6 **Deut 28:50

24El va fi tare, dar* nu prin puterea lui însuși; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti** în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. *Apoc 17:13; Apoc 17:17 **Dan 8:12; Dan 11:36 Dan 8:10; Dan 7:25

25Din pricina propășirii* lui și izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa**, va pierde pe mulți oameni care trăiau liniștiți și se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini†† omenești. *Dan 11:21; Dan 11:23; Dan 11:24 **Dan 8:11; Dan 11:36 Dan 8:11; Dan 11:36 ††Iov 34:20; Plang 4:6; Dan 2:34; Dan 2:45

26Iar vedenia* cu serile și diminețile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluiește** vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremuri îndepărtate.” *Dan 10:1 **Ezec 12:27; Dan 10:14; Dan 12:4; Dan 12:9; Apoc 22:10

27Eu*, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile** împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa. *Dan 7:28; Dan 10:8; Dan 10:16 **Dan 6:2; Dan 6:3 Dan 8:6

©2022 Lorand.work