1Preaiubiților, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc* mintea sănătoasă prin înștiințări, *2 Pet 1:13
2ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții proroci și* de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. *Iuda 1:17
3Înainte* de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi** după poftele lor *1 Tim 4:1; 2 Tim 3:1; Iuda 1:18 **2 Pet 2:10
4și vor zice: „Unde* este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” *Isa 5:19; Ier 17:15; Ezec 12:22; Ezec 12:27; Mat 24:48; Luca 12:45
5Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos* prin** Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei *Gen 1:6; Gen 1:9; Ps 33:6; Evr 11:3 **Ps 24:2; Ps 136:6; Col 1:17
6și că* lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. *Gen 7:11; Gen 7:21; 2 Pet 2:5
7Iar cerurile* și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același Cuvânt, pentru focul** din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți. *2 Pet 3:10 **Mat 25:41; 2 Tes 1:8
8Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o* mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi. *Ps 90:4
9Domnul nu* întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă** răbdare pentru voi și dorește† ca niciunul să nu piară, ci†† toți să vină la pocăință. *Hab 2:3; Evr 10:37 **Isa 30:18; 1 Pet 3:20; 2 Pet 3:15 †Ezec 18:23; Ezec 18:32; Ezec 33:11 ††Rom 2:4; 1 Tim 2:4
10Ziua Domnului însă va* veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile** vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. *Mat 24:43; Luca 12:39; 1 Tes 5:2; Apoc 3:3; Apoc 16:15 **Ps 102:26; Isa 51:6; Mat 24:35; Marc 13:31; Rom 8:12; Evr 1:11; Apoc 20:11; Apoc 21:1
11Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o* purtare sfântă și evlavioasă, *1 Pet 1:15
12așteptând* și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor** pieri și trupurile cerești se† vor topi de căldura focului? *1 Cor 1:7; Tit 2:13 **Ps 50:3; Isa 34:4 †Mica 1:4; 2 Pet 3:10
13Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri* noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. *Isa 65:17; Isa 66:22; Apoc 21:1; Apoc 21:27
14De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să* fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace. *1 Cor 1:8; 1 Cor 15:58; Fil 1:10; 1 Tes 3:13; 1 Tes 5:23
15Să credeți că îndelunga* răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, *Rom 2:4; 1 Pet 3:20; 2 Pet 3:9
16ca și în toate epistolele lui, când vorbește* despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. *Rom 8:19; 1 Cor 15:24; 1 Tes 4:15
17Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste* lucruri, păziți-vă**, ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria, *Marc 13:23; 2 Pet 1:12 **Efes 4:14; 2 Pet 1:10; 2 Pet 1:11; 2 Pet 2:18
18ci* creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui** să fie slava acum și în ziua veșniciei. Amin. *Efes 4:15; 1 Pet 2:2 **2 Tim 4:18; Apoc 1:6