1E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.
2Cunosc un om în* Hristos care, acum paisprezece ani, a fost** răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie).*Rom 16:7; 2 Cor 5:17; Gal 1:22 **Fapte 22:17
3Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie)
4a fost răpit în rai* şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.*Luca 23:43
5Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar*, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.*2 Cor 11:30
6Chiar dacă aş vrea* să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.*2 Cor 10:8; 2 Cor 11:16
7Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş* în carne, un sol** al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.*Ezec 28:24; Gal 4:13; Gal 4:14 **Iov 2:7; Luca 13:16
8De trei* ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.*Deut 3:23; Mat 26:44
9Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă* voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.*2 Cor 11:30; 1 Pet 4:14
10De aceea simt plăcere* în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci**, când sunt slab, atunci sunt tare.*Rom 5:3; 2 Cor 7:4 **2 Cor 13:4
11Am ajuns nebun*, voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi, căci, măcar că nu sunt nimic**, totuşi cu nimic† n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.*2 Cor 11:1; 2 Cor 11:16; 2 Cor 11:17 **2 Cor 11:5; Gal 2:6 †1 Cor 3:7; 1 Cor 15:8; 1 Cor 15:9; Efes 3:8
12Semnele* unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.*Rom 15:18; Rom 15:19; 1 Cor 9:2; 2 Cor 4:2; 2 Cor 6:4; 2 Cor 11:6
13În adevăr*, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte Biserici, afară doar că numai eu** singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta†!…*1 Cor 1:7 **1 Cor 9:12; 2 Cor 11:9 †2 Cor 11:7
14Iată* că sunt gata să vin a treia oară la voi, şi tot nu** vă voi fi o sarcină, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu† copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.*2 Cor 13:1 **Fapte 20:33; 1 Cor 4:14; 1 Cor 4:15 †1 Cor 4:14
15Şi eu voi* cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru** sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin†?*Fil 2:17; 1 Tes 2:8 **Ioan 10:11; 2 Cor 1:6; Col 1:24; 2 Tim 2:10 †2 Cor 6:12; 2 Cor 6:13
16Fie şi-aşa! Nu* v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.”*2 Cor 11:9
17Dar* am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?*2 Cor 7:2
18Am* rugat pe Tit să vină să vă vadă şi împreună cu el am trimis şi pe** fratele – a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?*2 Cor 8:6; 2 Cor 8:16; 2 Cor 8:22 **2 Cor 8:18
19De multă vreme* voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea** lui Dumnezeu în Hristos şi toate† aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.*2 Cor 5:12 **Rom 9:1; 2 Cor 11:31 †1 Cor 10:33
20Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu* însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări.*1 Cor 4:21; 2 Cor 10:2; 2 Cor 13:2; 2 Cor 13:10
21Mă tem ca, la venirea mea la voi, să* nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce** au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia† şi spurcăciunile pe care le-au făcut.*2 Cor 2:1; 2 Cor 2:4 **2 Cor 13:2 †1 Cor 5:1