1Locuitorii din Chiriat-Iearim* au venit şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab**, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.*1 Sam 6:21; Ps 132:6 **2 Sam 6:4
2Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci, toată casa lui Israel a plâns după Domnul.
3Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi* la Domnul, scoateţi** din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astarteele†, îndreptaţi-vă inima†† spre Domnul şi slujiţi-I numai*† Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”*Deut 30:2; 1 Imp 8:48; Isa 55:7; Osea 6:1; Ioel 2:12 **Gen 35:2; Ios 24:14; Ios 24:23 †Jud 2:13 ††2 Cron 30:19; Iov 11:13; Iov 11:14 *†Deut 6:13; Deut 10:20; Deut 13:4; Mat 4:10; Luca 4:8
4Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor baalii* şi astarteele şi au slujit numai Domnului.*Jud 2:11
5Samuel a zis: „Strângeţi* pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”*Jud 20:1; 2 Imp 25:23
6Şi s-au strâns la Miţpa. Au scos* apă şi au vărsat-o înaintea Domnului şi au postit** în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit† împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.*2 Sam 14:14 **Neem 9:1; Neem 9:2; Dan 9:3; Ioel 2:12 †Jud 10:10; 1 Imp 8:47; Ps 106:6
7Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta, copiii lui Israel s-au temut de filisteni
8şi au zis lui Samuel: „Nu înceta* să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.”*Isa 37:4
9Samuel a luat un miel sugar şi l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. A strigat* către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat.*Ps 99:6; Ier 15:1
10Pe când aducea Samuel arderea-de-tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat* în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.*Ios 10:10; Jud 4:15; Jud 5:20; 1 Sam 2:10; 2 Sam 22:14; 2 Sam 22:15
11Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe filisteni şi i-au bătut până sub Bet-Car.
12Samuel a luat* o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”*Gen 28:18; Gen 31:45; Gen 34:14; Ios 4:9; Ios 24:26
13Astfel* au fost smeriţi filistenii şi n-au mai** venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.*Jud 13:1 **1 Sam 13:5
14Cetăţile pe care le luaseră filistenii de la Israel s-au întors la Israel, de la Ecron până la Gat, cu ţinutul lor; Israel le-a smuls din mâna filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi amoriţi.
15Samuel a fost judecător* în Israel în tot timpul vieţii lui.*1 Sam 7:6; 1 Sam 12:11; Jud 2:16
16El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.
17Apoi se întorcea* la Rama, unde era casa lui, şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit** acolo un altar Domnului.*1 Sam 8:4 **Jud 21:4