1 Ioan 2

1Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem* la Tatăl un Mijlocitor1, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. *Rom 8:31; 1 Tim 2:5; Evr 7:25; Evr 9:24

2El este* jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci** pentru ale întregii lumi. *Rom 3:25; 2 Cor 5:18; 1 Ioan 1:7; 1 Ioan 4:10 **Ioan 1:29; Ioan 4:42; Ioan 11:51; Ioan 11:52; 1 Ioan 4:14

3Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.

4Cine* zice: „Îl cunosc” și nu păzește poruncile Lui este** un mincinos și adevărul nu este în el. *1 Ioan 1:6; 1 Ioan 4:20 **1 Ioan 1:8

5Dar cine* păzește Cuvântul Lui, în el** dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. *Ioan 14:21; Ioan 14:23 **1 Ioan 4:12 1 Ioan 4:13

6Cine* zice că rămâne în El trebuie să trăiască** și el cum a trăit Isus. *Ioan 15:4; Ioan 15:5 **Mat 11:29; Ioan 13:15; 1 Pet 2:21

7Preaiubiților, nu* vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care** ați avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul, pe care l-ați auzit. *2 Ioan 1:5 **1 Ioan 3:11; 2 Ioan 1:5

8Totuși vă scriu o poruncă* nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi; căci** întunericul se împrăștie și lumina adevărată și răsare chiar. *Ioan 13:34; Ioan 15:12 **Rom 13:12; Efes 5:8; 1 Tes 5:5; 1 Tes 5:8 Ioan 1:9; Ioan 8:12; Ioan 12:35

9Cine* zice că este în lumină și urăște pe fratele său este încă în întuneric până acum. *1 Cor 13:2; 2 Pet 1:9; 1 Ioan 3:14; 1 Ioan 3:15

10Cine* iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el** nu este niciun prilej de poticnire. *1 Ioan 3:14 **2 Pet 1:10

11Dar cine urăște pe fratele său este în întuneric, umblă* în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii. *Ioan 12:35

12Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele* vă sunt iertate pentru Numele Lui. *Luca 24:47; Fapte 4:12; Fapte 10:43; Fapte 13:38; 1 Ioan 1:7

13Vă scriu, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la* început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel rău. V-am scris, copilașilor, fiindcă ați cunoscut pe Tatăl. *1 Ioan 1:1

14V-am scris, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți* tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău. *Efes 6:10

15Nu* iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă** iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. *Rom 12:2 **Mat 6:24; Gal 1:10; Iac 4:4

16Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor* și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. *Ecl 5:11

17Și lumea* și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. *1 Cor 7:31; Iac 1:10; Iac 4:14; 1 Pet 1:24

18Copilașilor*, este** ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină antihristul, să știți că acum†† s-au ridicat mulți antihriști – prin aceasta cunoaștem că*† este ceasul de pe urmă. *Ioan 21:5 **Evr 1:2 2 Tes 2:3; 2 Pet 2:1; 1 Ioan 4:3 ††Mat 24:5; Mat 24:24; 2 Ioan 1:7 *†1 Tim 4:1; 2 Tim 3:1

19Ei au ieșit din* mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă** ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. *Deut 13:13; Ps 41:9; Fapte 20:30 **Mat 24:21; Ioan 6:37; Ioan 10:28; Ioan 10:29; 2 Tim 2:19 1 Cor 11:19

20Dar voi* ați primit ungerea din partea** Celui Sfânt și știți orice lucru. *2 Cor 1:21; Evr 1:9; 1 Ioan 2:27 **Marc 1:24; Fapte 3:14 Ioan 10:4; Ioan 10:5; Ioan 14:26; Ioan 16:13; 1 Ioan 2:27

21V-am scris nu că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr.

22Cine* este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este antihristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. *1 Ioan 4:3; 2 Ioan 1:7

23Oricine* tăgăduiește pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine** mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl. *Ioan 15:23; 2 Ioan 1:9 **Ioan 14:7; Ioan 14:9; Ioan 14:10; 1 Ioan 4:15

24Ce* ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți** rămâne în Fiul și în Tatăl. *2 Ioan 1:6 **Ioan 14:23; 1 Ioan 1:3

25Și* făgăduința pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viața veșnică. *Ioan 17:3; 1 Ioan 1:2; 1 Ioan 5:11

26V-am scris aceste lucruri în* vederea celor ce caută să vă rătăcească. *1 Ioan 3:7; 2 Ioan 1:7

27Cât despre voi, ungerea* pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și n-aveți** trebuință să vă învețe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile și este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v-a învățat ea. *1 Ioan 2:20 **Ier 31:33; Ier 31:34; Evr 8:10; Evr 8:11 Ioan 14:26; Ioan 16:13; 1 Ioan 2:20

28Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când* Se va arăta El, să** avem îndrăzneală și la venirea Lui să nu rămânem de rușine și depărtați de El. *1 Ioan 3:2 **1 Ioan 4:17

29Dacă* știți că El este neprihănit, să știți și că oricine** trăiește în neprihănire este născut din El. *Fapte 14:22 **1 Ioan 3:7; 1 Ioan 3:10


1) Sau: Avocat; grecește: paraclet (apărător, ajutor).

©2022 Lorand.work