1În vremea aceea, s-a îmbolnăvit Abiia, fiul lui Ieroboam.
2Și Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, și schimbă-ți hainele, ca să nu se știe că ești nevasta lui Ieroboam, și du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, prorocul; el mi-a spus că voi* fi împăratul poporului acestuia. *1 Imp 11:31
3Ia* cu tine zece pâini, turte și un vas cu miere și intră la el: el îți va spune ce va fi cu copilul.” *1 Sam 9:7; 1 Sam 9:8
4Nevasta lui Ieroboam a făcut așa; s-a sculat, s-a dus* la Silo și a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrânețe. *1 Imp 11:29
5Domnul spusese lui Ahia: „Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbești așa și așa. Ea, când va veni, se va da drept alta.”
6Când a auzit Ahia vuietul pașilor ei, în clipa când intra pe ușă, a zis: „Intră, nevasta lui Ieroboam. Pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ți vestesc lucruri aspre.
7Du-te și spune lui Ieroboam: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: «Te-am* ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu Israel, *2 Sam 12:7; 2 Sam 12:8; 1 Imp 16:2
8am* rupt împărăția de la casa lui David și ți-am dat-o ție, și n-ai fost ca robul Meu David, care** a păzit poruncile Mele și a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea. *1 Imp 11:31 **1 Imp 11:33; 1 Imp 11:38; 1 Imp 15:5
9Tu ai făcut* mai rău decât toți cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ți faci alți dumnezei și chipuri turnate, ca să Mă mânii, și M-ai lepădat** înapoia ta! *1 Imp 12:28; 2 Cron 11:15 **Neem 9:26; Ps 50:17; Ezec 23:35
10De aceea, voi trimite nenorocirea* peste casa lui Ieroboam, voi nimici** pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob†, fie slobod în Israel, și voi mătura casa lui Ieroboam cum se mătură murdăriile, până va pieri. *1 Imp 15:29 **1 Imp 21:21; 2 Imp 9:8 †Deut 32:36; 2 Imp 14:26
11Cel* ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam va fi mâncat de câini și cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului.»’ Căci Domnul a vorbit. *1 Imp 16:4; 1 Imp 21:24
12Tu scoală-te și du-te acasă. Și, cum îți vor păși* picioarele în cetate, copilul va muri. *1 Imp 14:17
13Tot Israelul îl va plânge și-l va îngropa, căci el este singurul din casa lui Ieroboam care va fi pus într-un mormânt, pentru că este singurul* din casa lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel. *2 Cron 12:12; 2 Cron 19:3
14Domnul va pune peste Israel un împărat* care va nimici casa lui Ieroboam în ziua aceea. Și nu se întâmplă oare chiar acum lucrul acesta? *1 Imp 15:27
15Domnul va lovi pe Israel, și Israel va fi ca trestia clătinată în ape; va smulge* pe Israel din această țară bună** pe care o dăduse părinților lor și-i va împrăștia dincolo† de râu, pentru cㆆ și-au făcut idoli, mâniind pe Domnul. *2 Imp 17:6; Ps 52:5 **Ios 23:15; Ios 23:16 †2 Imp 15:29 ††Exod 34:13; Deut 12:3; Deut 12:4
16Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor* pe care le-a făcut Ieroboam și în care a târât și pe Israel.” *1 Imp 12:30; 1 Imp 13:34; 1 Imp 15:30; 1 Imp 15:34; 1 Imp 16:2
17Nevasta lui Ieroboam s-a sculat și a plecat. A ajuns la Tirța* și, cum** a atins pragul casei, copilul a murit. *1 Imp 16:6; 1 Imp 16:8; 1 Imp 16:15; 1 Imp 16:23; Cant 6:4 **1 Imp 14:12
18L-au îngropat, și tot Israelul l-a plâns, după cuvântul* Domnului pe care-l spusese prin robul Său Ahia, prorocul. *1 Imp 14:13
19Celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum a făcut* război și cum a domnit, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. *2 Cron 13:2
20Ieroboam a împărățit douăzeci și doi de ani, apoi a adormit cu părinții săi. Și în locul lui a împărățit fiul său Nadab.
21Roboam, fiul lui Solomon, a împărățit peste Iuda. Avea patruzeci* și unu de ani când s-a făcut împărat și a împărățit șaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea** pe care o alesese Domnul din toate semințiile lui Israel, ca să-Și pună Numele în ea. Mama sa se chema† Naama, Amonita. *2 Cron 12:13 **1 Imp 11:36 †1 Imp 14:14
22Iuda* a făcut ce este rău înaintea Domnului și, prin păcatele pe care le-au săvârșit, I-au stârnit** gelozia mai mult decât părinții lor. *2 Cron 12:1 **Deut 32:21; Ps 78:58; 1 Cor 10:22
23Și-au zidit și ei înălțimi* cu stâlpi închinați idolilor și astartee** pe orice deal înalt și sub† orice copac verde. *Deut 12:2; Ezec 16:24; Ezec 16:25 **2 Imp 17:9; 2 Imp 17:10 †Isa 57:5
24Au fost chiar și sodomiți* în țară. Au făcut de toate urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. *Deut 23:17; 1 Imp 15:12; 1 Imp 22:46; 2 Imp 23:7
25În al cincilea an* al domniei lui Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. *1 Imp 11:40; 2 Cron 12:2
26A luat vistieriile* Casei Domnului și vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse** Solomon. *2 Cron 12:9 **1 Imp 10:17
27Împăratul Roboam a făcut în locul lor niște scuturi de aramă și le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, care păzeau intrarea casei împăratului.
28Ori de câte ori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii le purtau, apoi le aduceau iarăși în odaia alergătorilor.
29Celelalte* fapte ale lui Roboam și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? *2 Cron 12:15
30Totdeauna a fost război* între Roboam și Ieroboam. *1 Imp 12:24; 1 Imp 15:6; 2 Cron 12:15
31Roboam* a adormit cu părinții lui și a fost îngropat cu părinții lui în cetatea lui David. Mama sa se numea** Naama, Amonita. Și în locul lui a împărățit fiul său Abiam†. *2 Cron 12:16 **1 Imp 14:21 †2 Cron 12:16